Content

1. Definiție

Apoptoza înseamnă moartea programată a celulei, ”suicidul” fiind controlat prin expresia genelor sale. Spre deosebire de necroză, nu implică eliberarea plasmei celulei, și astfel nu induce un răspuns inflamator.

Aceasta mai este numită și “programmed cell death” (PCD), sau “active cell death” (ACD).

 

2. Funcție

Moartea celulară programată are un rol esențial în dezvoltarea țesuturilor și funcționarea normală a organismului:

  • Eliminarea celulelor degenerate sau potențial dăunătoare
  • Controlul numărului de celule (dimensiunea țesutului)
  • Selecția gameților intacți genetic
  • Păstrarea homeostazei celulare

 

3. Decurs

Apoptoza este caracterizată de următoarele modificări:

  • Condensarea celulei
  • Formarea de denivelări în formă de bule pe suprafața celulei
  • Nucleolema devine discontinuă, iar moleculele de ADN sunt fragmentate
  • Dezintegrarea mitocondriilor și eliberarea citocromului C
  • Fragmentarea celulei în mai multe vezicole (“corpi apoptotici”)
  • Expunerea fosfadidilserinei la suprafața membranei celulare

Fosfatidilserina este recunoscută de receptorii macrofagelor, care fagocitează fragmentele de celule și secretă citokine.

 

4. Mecanisme moleculare

Pot fi diferențiate 3 mecanisme de apoptoză:

4.1 Calea extrinsecă

Apoptoză prin semnale externe. O cale extrinsecă, mediată prin receptorii Fas sau TNF, activați direct de către celulele T. După recrutarea moleculei adaptatoare FADD (Fas Associated Death Domain), este activată Caspaza 8 (caspaza inițiator). Aceasta activează în mod direct Caspaza 3 (caspaza efector) care deteriorează proteinele țintă, ducând la moartea celulei.

4.2Calea intrinsecă

Apoptoză prin semnale interne. Această formă de moarte celulară este inițiată pe calea intrinsecă sau mitocondrial. Începe cu activarea factorului de transcriere p53, care crește exprimarea proapoptotice Bad. Aceasta activează proteina Bax, care duce la liberarea Citocromului C din mitocondrii.

Apaf-1 (apoptotic protease activating factor 1) este de asemenea liberat de membrana mitocondriilor. Acesta formează un complex împreună cu Citocromul C și Caspaza-9, numit apoptozom. Apoptozomii activează Caspaza 3 (din calea extrinsecă), care deteriorează proteinele țintă, ducând la moartea celulei.

4.3 Apoptoză prin AIF (Apoptosis Inducing Factor)

Moartea celulară este inițiată prin eliberarea proteinelor AIF din spațiul intramembranar al mitocondriilor. Aceștia, fiind liberați în citosol, inițiază faza de degradare celulară.

 

5. Îmbătrânirea

Procesul îmbătrânirii este un declin al capacității de menținere a homeostazei fiziologice. Acest proces reprezintă pierderea treptată a masei celulare dintr-un organism prin apoptoză.

O pierdere celulara excesivă duce la un proces patologic de îmbătrânire precoce, ca în cazul Sindromului Werner sau Progeria adultorum.

 

6. Rezistența la apoptoză

Aceasta este o caracteristică a tumorilor maligne. Prin rezistența la apoptoză este perturbată homeostaza între proliferare, scenescență și apoptoză, ducând la o înmulțire necontrolată a celulelor.

 

A fost articolul de ajutor?

Comments are closed.